Mercedes-AMG SL63: Putere, confort și experiența fără plafon a unei decapotabile – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 31 iul. 2023 Știri auto

Mercedes-AMG SL este cea mai nouă decapotabilă a producătorului german, iar versiunea de top oferă un V8 de aproape 600 CP și 800 Nm.

Cea mai nouă generație a decapotabilei SL este un model dezvoltat de divizia Mercedes-AMG, așa cum a fost și AMG GT. Mașina vine în varianta de bază cu un motor cu patru cilindri și 381 CP, dar noi am testat vârful de gamă, SL63, echipat cu V8-ul de 585 CP.

Mercedes-AMG SL63 este cea mai puternică versiune a decapotabilei performante creată de divizia AMG, o mașină echipată cu un motor V8 de 4.0 litri, ce produce 585 CP și 800 Nm, suficientă putere pentru a propulsa decapotabila de două tone de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde. Viteza maximă pe care o poate atinge SL63 este de 315 km/h, dar nu este doar despre cifre, ci și despre ce inspiră mașina și confortul pe care îl oferă pasagerilor.

Exteriorul mașinii are un design zvelt, agresiv. Partea frontală incorporează consacrata grilă Panamericana, dar și blocuri optice full LED. De asemenea, spoilerul frontal are fante generoase pentru aerisire, pentru a asigura flux de aer suficient pentru radiatoarele mașinii.

Mercedes-AMG SL63 – O decapotabilă performantă și confortabilă

Comparativ cu alte modele SL din trecut, noua generație renunță la hard top-ul retractabil și adoptă un plafon textil ce poate fi configurat în mai multe nuanțe, în funcție de preferințe. Acesta poate fi acționat și prin intermediul comenzilor de pe cheia mașinii.

Chiar dacă mașina este una foarte puternică, prioritizează confortul pasagerilor. De îndată ce deschidem ușa regăsim materiale bune, multiple comenzi pentru scaune și un design demn de o mașină care costă aproximativ 218.000 de euro.

O funcție interesantă, dar nu unică pentru SL, este cea de Air Scarf. Această funcție integrată în scaune suflă aer cald în zona cefei și a umerilor, acționând  ca un fular, ceea ce îți permite să conduci mașina decapotată chiar și în zilele mai răcoroase.

Fiind un Mercedes modern, dispune de cele mai noi tehnologii pe care producătorul le pune la dispoziție, așa cum este și interfața MBUX, care rulează pe două ecrane: unul pentru șofer și unul central, care poate fi ajustat, fiind mobil.

VIDEO

Video: Luci Popa

Text: Ionuț Vîlciu


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult
Luci Popa
Luci Popa
Pasionat de mașini de când a primit prima revistă, Luci a îmbrățișat jurnalismul auto în toate formele sale, print, online, video, social media și TV. citește mai mult

Comentarii
Inchide